Măsurile care au permis reducerea costurilor legate de combustibil
Creşterea preţului motorinei a determinat WH Malcolm, o companie de transport din Scoţia, care deţine o flotă de 500 de autocamioane, să examineze situaţia consumului de combustibil. Iată cum a reuşit compania reducerea cu 12 procente a consumului de combustibil.
Programul Volvo Trucks pentru instruirea şoferilor
În 2006, conducerea companiei WH Malcolm a hotărât să ia măsuri cu privire la reducerea costurilor legate de combustibil. Compania a analizat mai multe variante şi a constatat că cea mai eficientă măsură era instruirea şoferilor.
Pentru WH Malcolm, Volvo este prima opţiune, aşa că inginerul de flotă Steve Sugden a apelat la Volvo Trucks şi a solicitat ajutor în vederea instruirii şoferilor companiei. Primul pas a fost echiparea a 20 de autocamioane cu pachetul Volvo Dynafleet Operate, concomitent cu instruirea şoferilor în vederea adoptării unui stil de condus economic, efectuată de către instructorii Volvo.
Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Consumul de combustibil a scăzut, însă imediat după terminarea perioadei de probă, şoferii au revenit la vechiul stil de condus. Era clar că mai trebuia făcut ceva.
Motivarea pentru continuare
„Greşeala pe care am făcut-o atunci când am terminat prima parte a cursului de instruire a fost că nu am continuat să monitorizăm performanţele individuale ale şoferilor”, explică Steve Sugden.
„Eu cred că dacă putem cuantifica un parametru, îl putem şi influenţa, iar această abordare a reprezentat baza susţinerii eforturilor noastre”.
Rapoartele care măsurau performanţele şoferilor erau afişate periodic pe panoul cu anunţuri al companiei noastre, pentru a putea fi văzute de oricine.
„Iniţial, unii şoferi au simţit că sunt arătaţi cu degetul, ca şi cum cineva i-ar spiona în timp ce lucrează.
„Însă după ce au absolvit cursul şi au înţeles obiectivul acestuia, aceste sentimente au fost înlocuite de mândrie şi de profesionalism deosebit. În plus, a devenit un fel de concurs pe care fiecare vrea să-l câştige”.
Cursuri oferite de instructori interni
WH Malcolm a continuat să-şi instruiască şoferii în vederea adoptării unui stil de condus economic. Însă, faţă de prima parte a cursului, compania a apelat la Volvo Warwick în vederea instruirii câtorva şoferi ca şi instructori interni. Ulterior, aceştia au transmis informaţia celorlalţi şoferi ai companiei.
Pe de altă parte, WH Malcolm a optat să nu ofere şoferilor nicio recompensă financiară pentru ca aceştia să conducă mai economic.
„Noi considerăm că ne plătim bine şoferii pentru ca aceştia să lucreze profesionist, ceea ce include un stil de condus eficient, indiferent dacă primesc sau nu bonusuri pentru acest lucru”.
Dynafleet este o condiţie prealabilă pentru evaluare
Condiţia prealabilă pentru a putea evalua rezultatele este instrumentul Volvo Dynafleet.
„Dynafleet ne permite să monitorizăm foarte uşor performanţele individuale ale fiecărui şofer, în mai multe privinţe şi să vedem imediat aspectele asupra cărora trebuie să ne concentrăm eforturile pentru reducerea continuă a consumului de combustibil”.
Reducerea consumului de combustibil a fost evidentă. Înainte, fiecare autocamion parcurgea 7,5 mile cu un galon (aproximativ 37,6l/100km) iar astăzi, consumul este de 8,5 mpg (aproximativ 33,2l/100km) o reducere cu 12 procente. În concluzie, acest lucru a permis companiei realizarea unor economii importante anuale şi pentru fiecare autocamion în parte, care s-au reflectat din plin în creşterea profiturilor companiei.
„Mai mult, am devenit mult mai eficienţi, şi bineînţeles că vom continua să folosim acest instrument”. ■