Publicat 2008-10-06

Haine la modă

Gigantul mondial al modei H&M deţine un control total asupra activităţii sale de logistică. Acest lucru este foarte important într-un domeniu în care ritmul este mult mai alert decât în altele.

E

 dimineaţă devreme. Soarele a început să încălzească uşor străzile, cafenelele sunt încă închise, câţiva oameni se îndreaptă grăbiţi spre serviciu. La şase şi jumătate, Bengt-Olov Carlbom transportă primul container cu îmbrăcăminte, împachetată în cutii, dar şi pe umeraşe, la terminalul firmei de transport Green Cargo. Green Cargo este firma responsabilă de transportul către şi de la magazinele gigantului Hennes&Mauritz, în ţara de provenienţă a acestei companii, şi anume Suedia. Acest lucru presupune o activitate de transport intensă. Magazinele H&M mai mari primesc mai multe livrări pe zi. Bengt-Olov Carlbom aprovizionează de obicei în tura de dimineaţă câteva magazine din centrul Göteborgului şi unul chiar la periferia oraşului. Autocamionul său Volvo FM9 este parcat pe una dintre străzile centrale ale Göteborgului, reflectându-se în vitrinele magazinului de peste drum. Bengt-Olov transportă rapid marfa în magazin, împingând căruciorul plin cu cutii stivuite. Doi asistenţi de vânzări care poartă mănuşi albe, pentru a nu murdări marfa tocmai sosită, fac recepţia şi imediat despachetarea şi aranjarea hainelor.
„Totul trebuie să fie în vitrină până la o anumită oră”, Spune Bengt-Olov. „Aşa că şi noi trebuie să ne încadrăm într-un anumit orar.”

În ultimii ani, H&M s-a dezvoltat considerabil. Astăzi, compania are 1500 de magazine în 28 de ţări. Cea mai importantă piaţă este Germania, urmată de Marea Britanie şi Suedia. H&M dispune de propriul depozit, magazine şi mai mult de 100 de designeri care lucrează la crearea diferitelor colecţii, însă compania investeşte mult în servicii de transport şi capacităţi de producţie.

Se spune adesea că unul dintre secretele succesului imens al H&M este reprezentat de sistemul său eficient de logistică. În fiecare an, milioane de articole de îmbrăcăminte sunt manipulate într-un flux continuu, controlat la nivel central de la sediul din Stockholm. Diversitatea produselor este adaptată cerinţelor clienţilor fiecărei pieţe în parte, iar mărimea magazinelor influenţează şi modul de distribuţie a gamei de produse. De exemplu, îmbrăcămintea de lux este produsă în serie limitată şi multe articole probabil că vor fi vândute numai în anumite magazine din marile oraşe, în timp ce articolele la modă sunt produse în număr mai mare şi distribuite mai multor unităţi. Dacă un anumit articol se vinde foarte bine, sau aproape deloc, este foarte important să răspundem rapid.

„În ziua de astăzi, o pâine are un termen de valabilitate mai mare decât un articol din lumea modei”, spune Per Isacsson de la Green Cargo, Fashion Logistics. „Marea noastră provocare este presiunea timpului. Când vine vorba de împrospătarea stocului, hainele care se vând într-o zi trebuie să fie din nou disponibile la vânzare a doua zi. Pentru marfa nouă există ceva mai mult spaţiu, dar când vine vorba de articolele la promoţie, acestea trebuie transportate şi livrate în volume extrem de mari, într-o perioadă foarte scurtă de timp.”

Green Cargo lucrează cu trafic grupat, într-o combinaţie de transport auto şi feroviar care oferă o flexibilitate deosebită. Totul este transportat în containere detaşabile, care pot fi uşor transferate de pe vagoane pe autocamioane şi invers.

„Trebuie să ne optimizăm eforturile, pentru ca acestea să se ridice la nivelul fluxului de marfă. De exemplu, într-o singură zi din sezonul de vârf, putem transporta de patru ori mai mult decât într-una din perioadele cu activitate redusă”, explică Per Isacsson.

Descărcare revistă imprimată în format PDF
Selectare ţară www.volvotrucks.ro Drepturi de autor & confidenţialitate